Ultimele evenimente din Republica Moldova arată o polarizare și mai accentuată a politicii interne, acum nu doar geopolitic, cu privire la opțiunile spre Vest sau Est, ci chiar în sânul coaliției guvernamentale.

Indiferent de emoția aferentă politicii în momente de tensiune, este important ca partidele de la guvernare să se gândească la binele țării, și anume, la stabilitate și la reformele pe drumul european.

Republica Moldova are nevoie de credibilitate internă și externă, iar lupta anticorupție, precum și clarificarea situației din jurul jafului bancar, sunt esențiale în acest sens. Urmărim cu atenție evoluțiile din Republica Moldova, făcând apel la precauție politică, în paralel cu consolidarea statului de drept, printr-o justiție liberă și corectă.