Eurodeputatul Andi Cristea a condus miercuri, 9 martie a.c., ședința Delegației Parlamentului European pentru Republica Moldova, întâlnirea fiind organizată înaintea lucrărilor Consiliului de Asociere UE-Moldova, care va avea loc la Bruxelles între 14 și 16 martie a.c.

Europarlamentarii au analizat evoluțiile recente din Republica Moldova și au trecut în revistă relațiile cu Uniunea Europeană, în acest sens fiind făcută o prezentare de către Dirk Schuebel, șeful Diviziei pentru Parteneriatul Estic din cadrul Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) și fost Ambasador al Uniunii Europene la Chișinău. La dezbateri au fost prezenți, de asemenea, membrii Parlamentului European care au efectuat recent vizite în Republica Moldova – Petras Austrevicius, Raportorul PE pentru Republica Moldova (ALDE) și Heidi Hautala, Președinta Delegației PE la Euronest.

Întâlnirea Delegației Parlamentului European pentru Republica Moldova este prima de acest fel de la investirea Guvernului Filip. Săptămâna viitoare este programat un schimb de opinii în Comisia pentru Politică Externă a PE, în prezența primului ministru de la Chișinău.